Gicu Nicolescu
Imagini și topo
Descriere
Într-o duminică din luna mai a anului 1946 aflat la refugiul Coștila alături de Emilian Cristea și arh. Niki Petit se întâlnește cu Niculae Baticu și urcă toți patru pe Valea Gălbenelelor. Ajunși la bolovanul de la confluența cu Hornul Coamei, reușește să-l urce la a șaptea încercare.
S-a înțeles foarte bine cu Niculae Baticu. Acesta pleca joi dimineața din București, se întâlneau la Câmpina și urcau împreună la refugiu, unde se cățărau următoarele trei zile. La început urcau câte un traseu pe zi, apoi câte două și la final chiar trei, asigurați, în mers concomitent, fără regrupări.
La 21 iulie 1946 a urcat în formula Niculae Baticu, Sorin Tulea, Emilian Cristea și Gicu Nicolescu traseul Trei Surplombe, primul traseu de gradul V din țară.
În 28-29 iulie 1946 cu Sorin Tulea a parcurs traseul Buşteni - Refugiu - Valea Coştilei - Brâna Mare a Coştilei - Valea Albă - Buşteni.
Pe 6 ianuarie 1947, la 29 de ani neîmpliniți, în timp ce cobora pe Valea Jepilor de la Cabana Brav (Caraiman), alături de fratele său Nelu și Ion Salcu (care se va căsători cu sora sa), s-a declanșat o avalanșă. Trupul său a fost găsit în luna mai, la topirea zăpezilor.
Premiere/Trasee deschise
Traseu | Grad | Tip traseu | Locație |
---|---|---|---|
Trei Surplombe | 5A, 6b+/6c (6a, A0) | Traseu clasic | Bucegi, Coştila, Peretele Gălbenelelor |